duminică, 30 septembrie 2012

În Numele Tatalui și-al Fiului și-al Sfântului Duh

În trupul cu care scriu literele astea am conștientizat că sunt un spirit trimis cu menire divină de când m-am privit prima oară în oglindă. Atunci, privindu-mi chipul, mi-am amintit cum îmi arătau trupurile anterioare și m-am simțit cumva străin în acel trup de mic copil pe care-l aveam. Apoi, în timp, m-am întrebat care este acestă menire și mi-am dat seama de curând că menirea este scrisă în numele pe care-l port: Stoian George-Bogdan. Stoian= mai rămâi; rămâi. George= lucrător al pământului; țăran. Bogdan= darul, cadoul lui Dumnezeu. Dar numele de familie al străbunicului meu de pe tată, ajuns pe plaiurile românești din Batumi, era Mehmet. El a ajuns aici, s-a cuplat cu străbunică-mea, și înainte să se nască bunică-miu a plecat din motive obiective. Ca atare bunică-miu a primit numele străbunică-mii la naștere: Stoian. Ulterior, străbunică-miu s-a întors și-a mai făcut copii cu străbunică-mea, surorile bunicului meu, care au fost numite: Mehmet. Ca atare numele meu este și Mehmet. Care înseamnă: preaslăvit, lăudat. Deci numele meu este: Lucrător al pământului Dar al Lui Dumnezeu Rămâi Lăudat. Sau pe-acolo. Ei, cum nu sunt genul care să lucreze cu mâinile pământul sunt sigur din trupul pe care-l port cel care îl lucrează cu Duhul. De-a lungul  vremii, diferiți oameni care nu se cunosc între ei m-au numit  în glumă, evident, "salvatorul lumii". Și adevărul este de multe ori spus în glumă de nebuni sau de prosti prin gura cărora divinul mai vorbește uneori. Iar eu am învățat de mic să fiu atent la semne. Și semne în acest sens mi-au tot fost date. Unul dintre ele este faptul că oamenii răi , proști, rai și proști au o aversiune față de mine. Și nu sunt narcisist când spun asta. Este aversiunea specifică dracilor, sub controlul cărora se găsesc, față de divin. Întrebați-vă dacă vocea pe care o auziți în cap este chiar vocea spiritelor voastre de fiecare dată când conștientizați că sunteți pe punctul de-a face sau chiar faceți un lucru rău, indiferent dacă acel lucru rău este o simplă vorbă.

Si neaparat puteti vedea asta  

Un comentariu: