Dacă ştiţi poemele lui Dan Sociu din ciclul Cu gura uscată de ură, ei bine, pe lângă Torrent-ul lui Stoian G. Bogdan, acestea par opera unui prerafaelit. Şarjez, dar nu cu mult. Torrent este un Recviem pentru un vis românesc: un amplu poem al ratării unei generaţii distruse de droguri, care se afundă tot mai sigur în propria mizerie.
Luate individual, poemele nu sunt mare lucru, ele surprinzând secvenţe din existenţa precară a unor tineri de cartier: „las barbutul să-mi halească lovelele, beau cu prietenii mei, sparg/ sticlele de ziduri, înjur, crap seminţe negre şi scuip/ babele care ne urmăresc din geamuri/ ce vă uitaţi, hoaştelor, da-v-aş pizdele la câini// aud parandărăt şi când să arunc zarele, hopa, duba poliţiei/ mi s-a oprit în privire.” „cum să facem bani, fraţilor” se întreabă juna Delicia, pe care iubitul o va pune în curând să se prostitueze pentru a face bani de droguri. „Privesc cu ochi reci/ un Jaguar care trece prin umbrele noastre./ înghit în sec. aşa o maşină îmi doresc şi eu./ ce mârlănuş o conduce!/ viaţa asta-i o zdreanţă”. „Tra-la-la/ toată lumea e high. toată lumea e gălăgiesex- droguri-desfrâu./ stroboscoapele incendiază imaginaţia. toate paharele/ sunt pline cu raze de lună. Toţi sorb şi-şi pierd măştile/ ţoalele, minţile.” „trebuie să adorm, că mă ia dracu’!/ am opt zile de când n-am mai căzut în somn./ mă ustură creierii. ce dimineaţă groasă,/ ce dimineaţă grea. m-aş fute şi cu ea”. Asta este atmosfera din Torrent. Limbajul, mult mai violent decât cel din fragmentele citate. Sordidul, ratarea, lipsa de sens stăpânesc totul.
Meritul lui Stoian G. Bogdan este de a fi ştiut să construiască epic un univers al damnaţilor contemporani, să reconstituie din detalii credibile şi semnificative existenţa acestora şi să transmită o anume stare interioară care însoţeşte faptele nude. Cine ştie ce lirism n-o să prea găsim în poemele astea, căci nici nu i-ar fi locul. Câteva pasaje parcă anume aruncate pentru a-l provoca pe cititor stau însă mărturie pentru poetul care este SGB: „din vară n-a rămas decât acest amurg/ ce oglindeşte diperarea din mine/ ah, cum n-am nicio lacrimă să plâng/ nimic memorabil să spun/ vorbe goale// dimineaţă corpul meu avea culoarea lunii/ ochii înţepeniţi/ zâmbetul spânzuratului.”
Poet inteligent şi talentat, SGB este încă prea tânăr pentru a-şi stăpâni teribilismul. Hypocrite lecteur, pare a spune el, ia de-aici o felie de realitate! „Vă trebuie trei cuşti peste univers ca să ţineţi în frâu spiritul libertăţii mele”, scrie în Psalm. Când vremea teribilismelor va trece, se va decanta şi poezia adevărată. Deocamdată, Torrent e un volum care „stă în picioare”, dar nu unul substanţial.
Luminiţa Corneanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu