vineri, 17 iunie 2011

O propunere onoranta

Faraonii aveau o vorba: Existi cat timp esti in mintile si pe buzele oamenilor. Nimic mai adevarat. Aceasta era si motivatia pentru care domniile lor, prin intermediul supusilor, creau acele edificii care au supravietuit vremurilor si care le-au pastrat numele in mintile si pe buzele oamenilor cu mileniile. Aceasta este si motivatia care sta in spatele istoriei. Caci daca stai bine sa te gandesti, ce-i istoria? O poveste a celor care au condus destine, adica povestea care le asigura nemurirea. Cu alte cuvinte, peste 99% dintre persoanele care exista in prezent, odata ce vor muri, nu vor mai exista sub nicio forma. Povestile cu viata de apoi sunt pentru retarzi. Aceasta vorba a faraonilor m-a facut pe mine, in antichitatea existentei mele, sa incep sa scriu. Ca atare am scris, iar in prezent, mi-am castigat un loc sigur in istoria literaturii, dar mai mult ca sigur, imi voi castiga unul si in istoria despre care vorbeam mai devreme. In timp ce scriu aceste randuri imi dau seama ca peste jumatate dintre femeile care imi ofera placerea trupurilor si spiritelor lor sunt motivate de speranta ca le voi imortaliza intr-una dintre scrierile mele, conform dictonului: Ce-i scris ramane. Dar sa nu deviez. Am intitulat acest post: O propunere onoranta. Care-i propunerea? Si de ce-i ea onoranta?
Se stie despre mine ca sunt un om generos, un umanist inexorabil si un scriitor de mare importanta. In lumina acestor motive, dar nu numai, m-am decis sa le ofer persoanelor interesate posibilitatea de a se imortaliza. Cum? Pai simplu. In urma unei intrevederi cu persoana interesata, si, bineinteles, in urma unei remuneratii (pentru ca inspiratia nu vine pe uscat), voi scrie un poem, o povestire, un roman samd, care va purta numele persoanei interesate, pe care il voi publica in cartea intitulata: Istoria celor care nu sunt istorie.

Pretul unui poem este de 1000 lei.
Pretul unei povestiri este de 1500 lei.
Pretul unui roman este de 15000 lei.
Pentru lucrari mai complexe pretul se stabileste in urma unor negocieri.



Adresa mea de mail este stoiangbogdan@yahoo.com

11 comentarii:

  1. cred ca intr-adevar o propunere onoranta. din punctul meu de vedere, m-am hotarat sa-i ajut pe cei care vor preturi cu discount. ofer 15% reducere la tarifele lui sgb pentru cei care vor sa fie eu cel care le imortalizeaza numele sau figura in panopticul istoriei universale. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mi-ai facut ziua cu postul asta.chiar am zambit foarte larg citind minunatele cuvinte. pe bune, chiar e o idee cat se poate de buna si ...onoranta. succes la cat mai multe oferte!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. mă fac singur istorie, merci :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar ingenioasă ideea plastică (după modelul portretului) de a câştiga un ban cinstit din meşteşugul literar.
    Totodată, autorul are de câştigat şi tehnic: de obicei aceia care comandă o lucrare, pretind şi un anumit stil.
    Mult, mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  5. ofer a doua poveste la pret redus cu 50% in toata luna iunie. apelati su incredere adresa suntetiprosti@muiencur.ro

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte bine. O să strîng bani. Povestirea oferă cel mai bun raport lungime/preț. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. daca gasiti in alta parte mai ieftin va returnam diferenta

    RăspundețiȘtergere
  8. această "onorantă propunere" a iscat multe polemici văd...nu doar aici, pe blogul personal al autorului, ci şi pe alte site-uri...nimic mai mult decât o modalitate de a fi băgat în seamă...parcă-l văd pe autor cum se umflă în pene acum, că este mai cunoscut pentru această propunere decât pentru ce a scris sau încercat să scrie...această propunere face apel la prostia omenească...la ignoranţă, înfumurare şi infantilitate...bravo, SGB...ai un consultant în PR demn de o cauză mai bună!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mno', acu' pe bune, eu una m-as simti umilita sa vina cineva la mine sa-mi zica: da-mi un leu si te scriu.Puii mei, aroganta poate...

    "Nu stiu altii cum sunt", da' eu prefer sa ma scriu singura, sa dau spaga pentru asta ar fi umilitor.

    Doar o parere, chill.

    RăspundețiȘtergere