sâmbătă, 12 februarie 2011

Recenzie

Dupa ce am citit cartea la care fac referire mai jos mi-a venit cheful sa scriu o recenzie, desi nu obisnuiesc sa-mi stric stilul cu genul asta de scrisoare, am facut-o mai mult ca sa discreditez mai mult critica literara, caci, asa cum spuneam, criticul literar este personal auxiliar costisitor si inutil.



Cântecele inteligento-tembele


Am încercat din răsputeri să caut un poem care să nu-mi placă în mult așteptatul volum de poezii a lui Sorin Gherguț Orice uverturi & reziduuri și-n timp ce citeam simțeam că nu se mai termină… nu se mai termină demonstrația de stil care cu fiecare pagină devenea din ce în ce mai seducătoare, de parcă Gherguț și-a propus să ne fută pe toți când a scris :)
M-am gândit pe cine pastișează, oare pastișează? Paranoia din mine... În sfârșit încă un poet de clasă superioară se ivește, după atâtea visceralități și lamentouri cu care piața de poezie e infestată mai anual, spre deliciul unor cititori cu obrazul netăbăcit, dar mai ales, al unor critici literari care, deși aflați în jurul vârstei de 30 de ani, posedă mentalitatea și spiritul critic ridate. (Contactul indirect cu civilizația îmbătrânește înainte de termen). Așadar, poezia lui Gherguț nu e una cu care cititorul profesionist de poezie să se fi familiarizat în ultimi ani, ci, mai degrabă una asemeni unei concluzii, făcută în canon propriu, a întregii poezii a ultimelor sute de ani – Gherguț îmi dă impresia unuia din familia poeților cu centură neagră. Despre ce vorbește în această carte? Dacă aș spune, eventualul cititor, n-ar găsi întemeiat. Gherguț vorbește despre orice și aparent aproape despre nimic, astfel că, la fiecare lectura, poeme sale edifică interpretări diferite. Face imnuri anti-muncă, deci antisclavie. Face imnuri anti și pro poezie, antipoeme și propoeme. Pentru gay face și popoeme – nu voit. Fiecare vers se anulează pe sine, ca atunci când un mincinos îți spune că-i mincinos, ceea ce-i bine. Îmi pare rău dacă îmi mai permit glume prin această recenzie, eu nu sunt critic literar, sunt doar scriitor și pentru mine genul ăsta de scrisoare e ca și pocnitul degetelor de la picioare înainte de meciul de kick-box. Totuși, aș creiona una dintre interpretările care mi-au venit la ultima lectură. Dar dacă fac asta risc să cad în capcana în care cad criticii des, să eludez realitatea că fiecare individ percepe până și lucruile cele mai banale diferit de restul semenilor, altmiteri o chestie atât de înșelătoare cum e poezia. Mâine poimâine, un cititor ar putea să interpreteze acest text ca fiind un poem, că la poezie versurile sunt mișcătoare, interpretările ca nisipurile, și conștiința îmi spune să nu mă dau deștept că mă ia lumea drept critic literar. Numa ăștia, deși majoritatea fără talent, își fac un talent din a vinde interpretări, de parcă oamenii n-ar fi în stare să interpreteze singuri. Sunt curios ce elucubrații vor plăsmui de data asta, sub imperiul impresiei că ei le au cu poezia, despre cartea ce de foarte bine-o vorbesc. Despre poezie cred că trebuie vorbit cu mănuși, de la distanță, pentru a nu cădea în capcana de a dezinforma eventualii cititori, și-așa puțini, cum se obișnuiește prin revistele literare ale vremii, servile fiecare la rândul ei uneia sau mai multor edituri. Apărut în colecția de poezie Cercul poeților apăruți a editurii Pandora M, coordonată de poeta Svetlana Cârstean, volumul riscă să modifice ierarhiile poeților din ultimii ani, să seducă până la lacrimi, să încânte și să nu-și găsească nici anul acesta, chiar dacă se anunța aparițiile unor poeți pe care eu îi respect, nici în anii următori, nicio concurență, dacă, evident, nu-mi public eu între timp TORRENT-ul. Aș putea să dau și mostre de versuri, oriunde mă uit în carte găsesc exemplul cel bun, doar că, mă gândesc că, oricum, cititorul căruia i-am deschis interesul va citi.
Verdict: Orice uverturi & reziduuri = excelent !

8 comentarii:

  1. Trecand peste prejudecatile tale privind critica literara (partial justificate), ti-am citit recenzia si e buna. Chiar excelenta :). Bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu am prejudecati, eu am convingeri, Ioana. Si stiu sa scriu recenzii digerabile, cu umor, nu ca tine care nici n-ai umor, dovada ca nu ti-a placut superRomanul meu, care, app, le place tuturor celor care n-au fost premianti la facultatea de litere, care asa cum spuneam mai demult creeaza niste animale extrem de proaste si de fudule.

    RăspundețiȘtergere
  3. Depinde dupa facultati, SGB, depinde dupa facultati...

    RăspundețiȘtergere
  4. tu unde-ai facut? eu m-am iubit cu cateva de pe la asta din bucuresti si-am constatat cele de mai sus

    RăspundețiȘtergere