luni, 30 august 2010

poemul de luni 20

Emil Botta zice:


O ultimă întrebare


Tu, care-mi vorbeşti doar în surdină,
aici, foarte aproape de inima mea,
ipocrită noapte, spune-mi,
n-ai vazut cumva lunecând o stea ?

Ba da, căzu din salba Dianei
o stea ca lacrima de clestar,
dar un om s-a incovoiat şi a ridicat-o,
omul tăcut, cu ochi lucios, de cămătar.

Vai, steaua era o fericire necunoscută,
promisă de Dumnezeu cuiva …
Dar, noapte senină, vistiernica a secretelor,
omul care a luat-o de ce tremura ?

3 comentarii:

  1. de unde dracu ii mai scoti pe toti imbacsitii astia? daca asta e cultura ta poetica, e chiar al dreaq de surprinzator ca tu mai scrii ceva.

    Si inca ceva: Dan Desliu pe cand?

    RăspundețiȘtergere
  2. tremura pentru ca era prea mult pentru el, o fericire insuportabila, greu de inteles sau simtit..
    merci!
    M_40

    RăspundețiȘtergere
  3. Botta imbacsit, ma? Vai de anonimitatea ta...

    RăspundețiȘtergere