miercuri, 23 ianuarie 2013

Prostia de la România literară

Scriam mai de mult despre apucăturile lui Nicolae Manolescu, printre multe altele și directorul revistei România literară, revistă pentru care din mai multe motive avem o mare slăbiciune, subliniind că genul dumnealui de sinecuri este tot mai necesar să se retragă în azile, deși n-am zis chiar așa și acum glumim evident în privința aceasta, întrucât cei 45 de ani de așa zis comunism pe care i-au trăit i-au pervertit în mod total și irevocabil, și de aceea, domniile lor, în mod inconștient, au conduite dobitoace. Spre exemplu, directorul României literare, liberal fiind, iar liberalismul se opune clar cenzurii, a refuzat recent să se publice în revista pe care o patronează un articol semnat Alex Ștefănescu prin care acesta critica aspru abuzurile Guvernului vis a vis de cultura română pentru că era campanie electorală și partidul din care dumnealui face parte era în combinație cu PSD și PC la guvernare și continuă să fie. De unde putem deduce ușor că pe Nicolae Manolescu îl doare-n pix de cultura română și-l doare mai mult în altă parte de cei care o distrug, dorind probabil, ca un sinecur respectabil, să-și păstreze gradele care îi conferă efemerul statut și să și le înmulțească. Mulți oameni, printre altele scriitori și critici literari, văd un model în acest personaj, dovadă că conduita dobitoacă este preferabilă conduitei ortodoxe. Iar mai tinerii cronicari ai revistei, nu văd doar un model, ci un zeu, ca atare îi imită și conduita lumească și cea retorică. Spre exemplu, într-un număr recent, referitor la ancheta Cui nu-i e frică de critici literari a revistei Steaua la care am răspuns și noi prin articolul Criza criticii literare românești/ Etic-estetismul, cel care se semnează Cronicar zice: "În opinia lui Stoian G. Bogdan, „criticii literari români, bătrâni, tineri etc. dorm pe ei cu graţie, nu produc nimic, nu contribuie cu nimic la progresul spiritual social (sic!) al omului”. Lăsând la o parte faptul că Stoian G. Bogdan este el însuşi un „produs” al criticii congenere, să vedem ce „cred eu”, adică, el, că „ar trebui să se înţeleagă prin idee estetică” şi anume „o idee în lumina căreia artistul creează opere de artă care pledează pentru materializarea unei lumi sau materializează o parte din lumea estetă în care fiecare fiinţă umană se bucură de toate prerogativele sale naturale, viaţă, libertate, plăcere etc. după buna sa voinţă într-o conştienţă (sic!) deplină în lumina faptului că fiecare fiinţă umnă este proprietara fiinţei sale umane etc.” (acest din urmă etc. ne aparţine, fraza lui Stoian G. Bogdan continuând încă preţ de multe vorbe goale de orice sens). "  Tânărul Cronicar, tinereța lui e oglindită de mentalitatea, ca să nu zic prostia care stă în spatele textului aceluia, spune că noi suntem un "produs" al criticii congenere. Cumva că criticii generației noastre n-au creat. Îi reamintim tânărului cronicar că nu ne-au scris și publicat criticii generației cărțile, ci doar au avut plăcerea și privilegiul să scrie despre ele. Dacă au scris în termeni elogioși, nu este decât o consecință a geniului nostru, nu a altor factori. Apoi spune că fraza noastră continuă preț de încă multe vorbe goale de orice sens după acel "etc." de la el Cumva că și anterioarele ar fi goale de orice sens. Îi reamintim că fiecare ființă umană este în mod natural proprietara ființei sale umane, respectiv că el este printre altele proprietarul său și nu Statul sau cei care administrează în mod defectuos Statul, nici alte organizații cu caracter asemănător, și că, în fapt, în realitate, de fapt Statul sau cei care administrează Statul, sau alte organizații cu caracter asemănător, sunt proprietarul ființei sale umane, fapt confirmat prin faptul că el, cronicarul lu' pește, este obligat să dea, să facă și să nu facă  ce vrea Statul chiar de către Stat, adică de cei care administrează Statul, la fel cum este în prezent obligată cam toată umanitatea, mai puțin cei care se comportă ca proprietarii ei. Îi reamintesc și că în aceste condiții ființa umană nu se bucură nici de viață, nici de libertate, nici de plăcere după buna sa voință. Îi reamintesc și că dacă umanitatea are proprietari înseamnă că umanitatea, în speță aproape fiecare ființă umană, nu este pe deplin conștientă nici de ea, nici de potențialul ei, nici de lumea în care trăiește, nici de univers și poate nici de câte urechi are. Îi reamintesc și că dacă umanitatea acceptă să aibă proprietari înseamnă că umanitatea, în speță aproape fiecare ființă umană, nu este conștientă nici că ea și numai ea este proprietara ființei sale umane, asupra căreia are atributele de posesie, folosință și dispoziție, atribute pe care le poate exercita în mod exclusiv, absolut și perpetuu, nici că are liber arbitru, nici că este capabilă să facă lucruri care acum par de domeniul paranormalului. Oare astea sunt vorbe goale? Oare dacă tânărul cronicar ar fi pe deplin conștient ar mai cataloga aceste vorbe, pe care orice bucată de hârtie ar fi mai mult decât onorată să le susțină, ca fiind goale? Oare n-avem noi dreptate când spunem că criticii literari dorm pe ei cu grație, nu produc nimic, nu contribuie cu nimic la progresul spiritual social al omului? Oare dacă tânărul cronicar ar fi pe deplin conștient ar mai bate câmpii spunând că noi, Stoian G. Bogdan, suntem "produsul" criticii literare congenere? Oare cel care nu e pe deplin conștient nu este prost? Ba daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, strigă corul, ba daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Și-atunci, dacă revista România literară publică astfel de vorbe goale care dovedesc prostia cronicarului respectiv, nu este o revistă proastă? Ba daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, strigă corul, ba daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Și dacă revista e proastă oare noi, care avem o slăbiciune pentru ea, n-am putea să îi deșteptăm directorul, redactorii, colaboratorii etc., care nu sunt deloc vinovați pentru propria-le prostie ? Ba da, ne spune conștiința, de-aceea am și scris aceste rânduri. În încheiere îi recomandăm tânărului cronicar să propună la următoarea ședință a revistei ca în ședințele revistei să se dezbată începând cu acest articol, articolele pe care le scriem pe acest blog, sau în alte părți, ca astfel să obțină uneltele necesare pentru nimicirea zidului chinezesc de prostie care le îngreunează capetele. Și dacă tot nu reușesc, să ne contacteze, putem veni în ședință cu două trei picamăre să-i ajutăm.

Un comentariu: